Minunea din „Ștefan cel Mare”. România învinge Muntenegru cu 4-3, după 1-3 la pauză, și păstrează șanse la calificare la Campionatul European

Minunea din
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu șanse minime de calificare la turneul final din 2015, echipa națională Under 21 a României a întâlnit, de  la  ora 19:30, pe stadionul Dinamo din  capitală, selecționata similară a statului Muntenegru. La conferința de presă care a precedat partida, Viorel Moldovan, antrenorul tricolorilor mici vorbea despre o minune: șase puncte obținute din dubla cu Muntenegru și Germania. Minunea dorită de Moldovan părea posibilă în minutul 10, atunci când România a deschis scorul prin fundașul central Deian Boldor.

Luka Djordjevic, eroul primei reprize

Muntenegrenii nu au acuzat șocul primirii unui gol în primele 10 minute ale jocului și după doar 300 de secunde,când tabela de marcaj arăta minutul 15, au restabilit egalitatea prin Djordjevic, mijlocașul de parte stângă. După o bară a mijlocașului central Kosovic, în minutul 28, muntenegrenii au pus stăpânire pe joc și același Djordjevic a mai punctat de două ori în poarta lui Brănescu, în minutele 33 și 35, ridicând astfel scorul la 3-1 în favoarea oaspeților și punând capăt unei reprize de coșmar pentru elevii lui Viorel Moldovan.

Repriză secundă de vis: joc ofensiv bun, trei goluri și o victorie mare

Copleșiți în primul mitan de forța fizică a adversarilor, micii tricolori au revenit cu o altă stare de spirit de la cabine. Moldovan a mutat încă din startul reprizei, mizând pe Nedelcu și Tănase înlocul lui Manea și Rotariu. Jocul României a arătat mult mai bine, iar efectele s-au văzut și pe tabelă. George Pușcaș a dat semnalul de trezire în minutul 67, când a înscris printr-o excelentă lovitură de cap de la 14 metri. La doar 12 minute distanță Claudiu Bumba, mijlocașul lui ASA Târgu Mureș a obținut o lovitură de la 11 metri pe care tot el a transformat-o. Entuziasmul dat  de cele două goluri marcate  i-a ținut  pe elevii lui Moldovan în ofensivă, iar eforturile le-au fost răsplătite în minutul 82 de Florin Tănase. Mijlocașul Viitorului a reluat în plasă o minge respinsă greșit de Petkovic, portarul oaspeților, și a consfințit una dintre cele mai bune reprize ale echipei naționale din întreaga istorie.

Scor final 4-3 pentru România, care merge în Germania cu moralul la cote înalte.


Articol publicat de Cristi Voicu


UPDATE: Final de meci! România a reușit să întoarcă scorul, de la 1-3, și s-a impus grație unei reprize secunde de excepție. Pentru a prinde un loc la Campionatul European, elevii lui Moldovan trebuie să învingă și Germania.

GOOOL România! Tănase înscrie în minutul 82 și readuce România în avantaj

GOOL România! Bumba execută fără emoții o lovitură de la 11 metri și egalează (min. 79)

GOOOL România! Pușcaș reduce din diferență în minutul 67 după o centrare a lui Bălașa

A început repriza a doua!. Nedelcu și Tănase i-au înlocuit pe Manea și Rotariu

Pauză!

GOL Muntenegru! Djordjevic înscrie și al treilea gol, două minute mai târziu

GOL Muntenegru! Djordjevic reușește dubla printr-un lob peste Brănescu (min 33)

Kosovic ratează o ocazie uriașă: șutul său lovește bara după o fază „desenată” în careul nostru (min. 28)

GOL Muntenegru! Oaspeții egalează extrem de rapid: Djordjevic a marcat în minutul 18 după o respingere în față a lui Brănescu.

GOOOL România! Fundașul central, Boldor, deschide scorul în minutul 13 din fază fixă.

A început partida


UPDATE: România: Brănescu – Manea, Țîru, Boldor, Filip – Crețu, Bălașa – Bumba, Iancu, Rotariu – Pușcaș

Rezerve: Buzbuchi, Puțanu, Nedelcu, Șerban, Popadiuc, Tănase, Buziuc


FOTO: FRF.ro

Muntenegru: Petkovic – Gojacanin, Bakrac, Cavnic, Bogdanovic – Milojko – Vukcevik, Kosovic, Zoric, Djordjevic – Mugosa

Rezerve: Buturivic, Hocko, Vujnovic, Kopitovic, Grbovic, Raickovic

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Rămâi pe loc fără talonul auto. RAR a dat interzis. Ți se ia certificatul de înmatriculare
Rămâi pe loc fără talonul auto. RAR a dat interzis. Ți se ia certificatul de înmatriculare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×